Ce valori au variabilele de mai jos imediat după deploy? De ce în Solidity nu există null sau undefined?
contract Defaults {
uint256 public a;
bool public b;
address public c;
string public d;
bytes32 public e;
mapping(address => uint256) public m;
}Răspuns scurt: a este 0, b este false, c este address(0), d este șirul gol, e are 32 de octeți zero, iar m(x) întoarce 0 pentru orice cheie. EVM pornește tot storage-ul de la zero, deci fiecare tip are o valoare implicită.
Storage-ul unui contract este o hartă uriașă de sloturi de 32 de octeți, iar orice slot necitit sau nescris conține zero. Compilatorul interpretează acest zero după tip: pentru uint și int e 0, pentru bool e false, pentru address e address(0), pentru bytes32 sunt 32 de octeți 0x00, pentru string și bytes dinamice e lungime 0, pentru un enum e primul membru. Același lucru e valabil pentru variabilele locale din memory.
De aceea nu există null: nu există un „nimic” separat de valoarea zero. Consecința practică e că nu poți distinge între „nu a fost setat” și „a fost setat la zero”:
mapping(address => uint256) public balances;
// balances[alice] == 0 poate însemna: n-a depus niciodată
// sau a depus și a retras tot. Contractul nu știe diferența.Când diferența contează, păstrezi explicit o informație în plus: un mapping(address => bool) registered, un câmp exists într-un struct sau un indice salvat cu +1, ca 0 să însemne „lipsă”.
Mai e o capcană: address(0) e o valoare validă de tip, deci o funcție setOwner(address(0)) va compila și va rula. Codul de producție verifică explicit if (newOwner == address(0)) revert ZeroAddress(); acolo unde zero ar bloca contractul.
Ce urmărește intervievatorul: Se verifică dacă înțelegi că storage-ul pornește de la zero și ce implică asta pentru logică. Greșeala tipică e să tratezi 0 ca „neinițializat” fără un flag separat.
